Planete aparent habitabile pot fi totuşi improprii pentru viaţă, dacă
şi-au pierdut „scutul magnetic” care le protejează de radiaţii, spun
oamenii de ştiinţă.
Pentru a găzdui viaţa aşa cu o cunoaştem noi, o planetă are nevoie de o
atmosferă densă, bogată în vapori de apă, şi de apă lichidă la
suprafaţă. Oamenii de ştiinţă judecă dacă o planetă este habitabilă sau
nu estimpând în ce măsură îndeplineşte aceste condiţii, estimarea
făcându-se de obicei, pe baza distanţei la care se găseşte planeta
respectivă faţă de steaua sa.
Însă nu numai distanţa faţă de stea contează în aprecierea unei planete
drept habitabile, se arată într-un articol publicat recent.
O planetă îşi poate pierde apa din cauza vânturilor stelare - valuri de
particule încărcate electric - dacă nu este protejată de un câmp
magnetic puternic, afirmă cercetătorii de la Universitatea din
Antioquia, Columbia.
Mars şi Venus nu au câmpuri magnetice şi se crede că vânturile stelare
au împrăştiat cea mai mare parte a atmosferei lui Marte, în vreme ce
atmosfera venusiană a rămas compusă în majoritate din dioxid de carbon,
ceea ce o face toxică.
Un câmp magnetic îi protejează, de asemenea, pe locuitorii unei planete
de radiaţiile cosmice periculoase (aşa cum câmpul magnetic al
Pământului protejează biosfera terestră).
La generarea câmpului magnetic al unei planete contribuie nucleul
fierbinte, topit, al planetei; de aceea, cercetătorii au calculat cât
timp i-ar trebui unei planete solide pentru a se răci atâît de mult,
încât „generatorul ei magnetic” intern să nu mai funcţioneze.
Apoi, au verificat datele privind 3 binecunoscute exoplanete despre care
se crede că ar fi propice vieţii: Gliese 581d, HD 40307g şi GJ 667Cc.
Rezultatele arată că primele două planete au câmpuri magnetice încă
îndeajuns de puternice (deşi la limită), însă a treia e deja
„terminată”.
Conducătorul echipei de cercetători, Jorge Zuluaga, a accentuat
importanţa luării în considerare a câmpului magnetic atunci când se
estimează şansele unei planete de a fi propice vieţii.
„Dacă vrem să evaluăm habitabilitatea unei planete cât mai exact
posibil, avem nevoie de această informaţie, nu numai de distanţa faţă de
stea”, a spus el.
Filled Under: astronomie, camp magnetic, marte, moarte, planeta, radiatii, scut magnetic, venus, viata
Magnetosfera pamantului e in pericol?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu